Astăzi, 2 iulie, la Mănăstirea Dobreşti din judeţul Timiş, ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc sărbătorirea celui de-al treilea hram, „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare”. Cu acest prilej, a fost oficiată Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la subsolul noii biserici a lăcaşului monahal, de către un sobor de preoţi şi diaconi de la mănăstirile şi parohiile din împrejurimi. Soborul a fost de condus de pr. Sorin Lungoci, consilier eparhial al Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul. Din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la acest prilej de bucurie duhovnicească a luat parte şi Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Theophoros” al Arhiepiscopiei Timişoarei, condus de diac. dr. Ion-Alexandru Ardereanu.
Ziua de astăzi, pentru obştea Mănăstirii Dobreşti, dar şi pentru credincioşii din sat şi din localităţile învecinate, a fost prilej de înălţare sufletească, de bucurie a întâlnirii cu Sfântul Ştefan cel Mare în rugăciuni şi cântări.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către Preacuviosul Părinte Nectarie Arvai, stareţul Mănăstirii Româneşti, care a pus la suflet celor prezenţi importanţa vieţii şi a activităţii Sfântului Ştefan cel Mare pentru Biserica Ortodoxă Română şi pentru creştinismul balcanic, în general.
La acest praznic au participat membrii Asociaţiei „Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Timişoara, care au contribuit la buna desfăşurare a acestei sărbători. Totodată, cu prilejul acestui eveniment, Sectorul de învăţământ şi activităţi cu tineretul a organizat la Mănăstirea Dobrești un pelerinaj pentru 15 elevi, clasaţi pe primele locuri la faza judeţeană a Olimpiadei Naţionale de Religie.
La finalul slujbei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul a transmis celor prezenţi şi obştii monahale conduse de Preacuviosul Părinte Protosinghel Matei Buliga, binecuvântarea şi dragostea părintească a Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului.
Aşezământul monahal din Dobreşti, comuna Bara, a luat fiinţă la data de 9 iulie 2003, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi la iniţiativa şi stăruinţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei), originar din această localitate bănățeană.
Lucrările de construcţie desfăşurate la noua vatră monahală avansează, fiind demarate lucrări la biserica mănăstirii şi la noul corp de chilii pentru obşte şi pelerini. Mănăstirea Dobreşti are drept ocrotitori pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.