Slujire arhierească în filia Valea Lungă Română din Parohia Hezeriș

În Duminica Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a poposit, în după-amiaza zilei, în filia Valea Lungă Română, aparținătoare Parohiei Hezeriș din Protopopiatul Lugoj.

Chiriarhul a fost întâmpinat de părintele Timotei Anișorac, vicar eparhial, de părintele protopop al Lugojului, Ionuț-Viorel Furdean, de părintele paroh Viorel-Florin Cinca, precum și de alți preoți din parohiile învecinate.

Vizita s-a înscris în contextul lucrărilor la noul lăcaș de cult din filia Valea Lungă Română, unde, în septembrie 2025, a început construcția unei biserici cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Până în prezent, slujbele se oficiau în biserica greco-catolică din sat, însă dorința credincioșilor de a avea un lăcaș propriu s-a materializat cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan, pe un teren donat de Primăria comunei Coșteiu.

Cu acest prilej a fost săvârșită și slujba punerii pietrei de temelie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, în prezența credincioșilor și a celor implicați în ridicarea bisericii.

Părintele paroh Viorel-Florin Cinca a arătat că noul lăcaș a fost ridicat „cu ajutorul bunului Dumnezeu și a Maicii Domnului” și prin implicarea multor oameni de suflet, subliniind că, după primirea terenului și a sprijinului comunității, lucrările au avansat datorită credinței și solidarității enoriașilor.

Potrivit reprezentanților comunității, construcția a pornit fără fonduri constituite, dar cu încredințarea că sprijinul oamenilor nu va întârzia. Primarul Petru Carebia, Consiliul Local, Consiliul Parohial, alături de numeroși donatori și credincioși, s-au alăturat proiectului.

Înaltpreasfinția Sa s-a declarat impresionat de numărul mare al celor prezenți, mulțumindu-le tuturor pentru implicare și pentru ritmul susținut în care s-au desfășurat lucrările. Totodată, i-a îndemnat pe credincioși să continue cu același avânt, exprimându-și speranța că în cel mai scurt timp noul lăcaș va putea fi folosit în întregime.

La finalul slujbei, părintele paroh Viorel-Florin Cinca a fost hirotesit sachelar, în semn de recunoaștere a activității desfășurate în parohie și a implicării în edificarea noii biserici.

Parohia Hezeriș este formată din aproximativ 73 de familii, cărora li se adaugă cele 30 de familii de credincioși din filia Valea Lungă Română.

Comments are closed.