În „Duminica după Botezul Domnului”, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei a fost prezent în mijlocul credincioşilor din biserica „Naşterea Maicii Domnului” a parohiei Nevrincea, din cadrul Protopopiatului Făget. Cu acest prilej Ierarhul a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu pr. Bujor Păcurar, protopopul Făgetului şi de numeroşii credincioşi din localitate și din parohiile învecinate. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de ieromonahul Nectarie Arvai, stareţul Mănăstirii Româneşti, care a evidenţiat învăţăturile desprinse din pericopa evanghelică, ca prin smerenie, pocăinţă, împărtăşirea cu Sfintele Taine și prin apropierea de Dumnezeu să dobândim mântuirea. În final Presfinţia Sa a transmis tuturor binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului şi a împărţit daruri din partea centrului Eparhial oamenilor nevoiaşi din parohie. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral „Theophoros” al Arhiepiscopiei Timişoarei condus de diac. Ion- Alexandru Ardereanu.
Caută pe site
Construim Catedrala Mântuirii Neamului
-
-
-
Banatul – casa etniilor
Tabere de vară
Calendarul zilei
Şcoli Teologice
Proiecte catehetice
- Conferința Internațională de Teologie – IOCS
- Simpozionul internațional Polis & Paidea
- Alege Şcoala!
- Concursul Național catehetic – Biserica – familia românilor de pretutindeni
- Hristos împărtăşit copiilor
- Proiectul – Îngerii copilăriei
- Concursul Național – Tradiție și spiritualitate în satul românesc
- Concursul Național Catehetic – HRISTOS: sufletul satului meu
- Concursul catehetic – Iubirea lui Hristos în familia mea
- Concursul catehetic – Rugăciunea în viața mea
ALBUM FOTO – ACTIVITĂȚI CATEHETICE
Publicaţii bisericeşti
Album de artă
Documente
-