Biblioteca Centrală Universitară din Timișoara „Eugen Todoran” și Fundația Academică Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței a organizat o expoziție dedicată memorialului comunismului de la Sighet. Memorialul își datorează existența stăruințelor doamnei Ana Blandiana și al regretatului ei soț, Romulus Rusan (1935-2016).
Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan, la acest eveniment a participat și pr. dr. Ionel Popescu, vicar eparhial.
La această manifestare a memoriei, organizată cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la înființarea unicului memorial al comunismului din Europa de Est a participat și fondatoarea lui, doamna Ana Blandiana, împreună cu personalități ale vieții culturale, științifice și academice din Timișoara. Întâlnirea s-a bucurat, de asemenea, de participarea unor membri ai Asociației foștilor deținuți politic din Timișoara și ai Asociației foștilor deportați în Bărăgan din Banat. Totodată, s-au aflat în incinta Bibliotecii universitare și urmași ai celor care au pătimit în timpul prigoanei comuniste din România.
Prin purtarea de grijă a doamnei Ana Blandiana, la acest moment a participat și doamna Katharina Kilzer din Germania, reprezentanta memorialului de la Sighet în Republica Federală Germania și traducătoarea lucrărilor, cărților și articolelor publicate de fundație în limba germană.
Manifestarea fost deschisă de prof. univ. dr. Vasile Docea, directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Timișoara, apoi a urmat cuvântul doamnei Ana Blandiana, care a menționat câteva aspecte interesante din procedurile pe care le-a urmat, pentru a putea înființa acest memorial, ce păstrează memoria vie a intelectualității românești, ce a pierit în lupta anticomunistă.
Primele fonduri necesare înființării memorialului de la Sighet au venit din diaspora românească, din Europa de Vest și din Statele Unite ale Americii, iar mai apoi de la Consiliul Europei.
Pe marginea expoziției organizate la bibliotecă a vorbit și prof. univ. dr. Smaranda Vultur, căreia i se datorează editarea celor mai multe lucrări despre anii terorii comuniste, lucrări axate pe memoria orală, adică pe datele culese de la cei care au pătimit în lagăre, în închisori și deportări și de la urmașii acestora.
Demn de amintit este faptul că doamna Ana Blandiana și sora dumneaei, care a însoțit-o la această expoziție de la Timișoara, sunt fiicele preotului Gheorghe Coman, născut în parohia Murani, localitate situată lângă Timișoara, preot care a slujit o vreme în Parohia Pișchia din eparhia noastră, iar apoi a lucrat în administrația Mitropoliei Banatului. De aici, preotul Gheorghe Coman a plecat la „Biserica cu lună”, de la Oradea, unde a fost arestat și închis vreme de patru ani în temnițele comuniste.
Expoziția a fost realizată cu fotografii din arhiva foto a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Designul grafic al expoziției a fost realizat de arh. Octavian Carabela.
Expoziția „Trei decenii de memorie – Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței” a fost organizată de Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”, din Timișoara.


































































