Vizită pastorală în Parohia Româneşti

DSC_1006

În Duminica a II-a după Rusalii, a Sfinţilor români, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Româneşti, protopopiatul Făget. Aici, Ierarhul a fost întâmpinat de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu pr. Bujor Păcurar, protopopul Făgetului şi pr. Narcis Cristian Tiron, parohul bisericii. Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în prezenţa a numeroşi localnici şi credincioşi din împrejurimi.

Din soborul slujitorilor au făcut parte preoţi parohiile învecinate, precum şi foşti slujitori ai sfântului lăcaş, între aceştia fiind şi pr. Mircea Szilagyi, protopopul protoieriei Timişoara II. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Paisie a hirotesit întru iconom pe pr. paroh Narcis Cristian Tiron pentru rodnica activitate pastoral-misionară desfăşurată alături de enoriaşi. De asemenea, Preasfinţia Sa a trasmis celor prezenţi binecuvântarea şi dragostea părintească  a Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul vocal „Theoforos” al Arhiepiscopiei Timişoarei, condus de diac. dr. Ion Alexandru Ardereanu.

La finalul slujbei, un grup de tineri şi copiii din parohie, îmbrăcaţi în costume populare au susţinut un recital de cântări şi pricesne. Aceştia au primit din partea Ierarhului iconiţie şi cărţi de rugăciune.

DSC_1002 DSC_0927 DSC_0931 DSC_0933 DSC_0939 DSC_0949 DSC_0951 DSC_0955 DSC_0960 DSC_0964 DSC_0983 DSC_0985 DSC_0988

Comments are closed.