În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, credincioşii Parohiei Timişoara Iosefin, Protopopiatul Timişoara I, au aniversat 90 de ani de la înfiinţarea parohiei şi 75 de ani de la sfinţirea bisericii cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”. Din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi la invitaţia pr. Ionel Popescu, parohul bisericii, a participat la manifestările religioase şi cultural-artistice organizate cu acest prilej Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Preasfinţia Sa a oficiat slujba de binecuvântare şi sfinţire a lucrărilor de renovare şi construcţie întreprinse la sfântul lăcaş, precum şi a troiţei din lemn ridicate în curtea bisericii, pentru a comemora cei 90 de ani de existenţă a parohiei.
Totodată, a fost sfinţit şi inaugurat demisolul bisericii, special amenajat cu spaţii multifuncţionale pentru oficierea sfintelor slujbe, organizarea de conferinţe şi catehizarea copiilor şi a tinerilor.
Apoi, PS Paisie Lugojanul, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul acesteia, ierarhul a hirotonit în treapta preoţiei pe tânărul diacon Dan-Dumitru Gârjoabă, numit preot pe seama Parohiei Sânmihaiu Român, Protopopiatul Timişoara I. La slujbă a participat şi Adrian Lemeni, secretar de stat pentru culte, precum şi oficialităţi locale, în frunte cu Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei.
“Sunt astăzi aici într-o multiplă calitate, o dată ca primar şi credincios vechi al acestei parohii, dar şi pentru faptul că, în urmă cu 75 de ani, bunicul meu, care a fost preot, a participat la târnosirea acestei frumoase biserici, ca delegat din partea Eparhiei Aradului. Mă bucur că după 75 de ani crezul oamenilor a rămas la fel de viu, iar ceea ce s-a realizat în timp atestă că cei care au venit şi au administrat parohia au făcut-o cu folos pentru comunitate, iar rezultatele sunt vizibile”, a declarat Gheorghe Ciuhandu.
După Sfânta Liturghie, pr. paroh Ionel Popescu a înmânat diplome şi plachete aniversare ostenitorilor şi binefăcătorilor, care, prin sprijinul lor fizic şi material, au contribuit la ducerea la bun sfârşit a lucrărilor întreprinse la sfântul lăcaş.
În final, PS Paisie Lugojanul a transmis credincioşilor Parohiei Timişoara-Iosefin, conduşi de pr. paroh Ionel Popescu, binecuvântarea şi felicitările Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, pentru munca şi eforturile depuse în slujba Sfintei Biserici.