Zile de sărbătoare la mănăstirea ocrotită de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou

Cu prilejul sărbătorilor Înălţării Sfintei Cruci şi Sfântul Ierarh Iosif cel Nou, ocrotitorul Banatului, Mănăstirea Partoș îmbracă haine de sărbătoare, deschizându-și larg porțile pentru sutele de pelerini veniți din întreg cuprinsul Banatului, dar şi din alte părţi ale ţării. Programul liturgic a debutat în seara zilei de joi, 13 Septembrie, când a fost săvârșită, la altarul de vară din incinta mănăstirii, Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoți.

Rânduielile sfinte au continuat în istorica vatră a Țării Banatului cu slujba Vecerniei, unită cu Litia, care a fost oficiată de Întâistătătorul Mitropoliei Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan. La finalul acesteia, Părintele Mitropolit a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre chemarea lui Avraam de a-și jertfi unicul fiu, ca anticipare și prefigurare a jertfei de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. La final, ieromonahul Varlaam Almăjanu, starețul mănăstirii, a mulțumit Părintelui Mitropolit Ioan pentru permanenta purtare de grijă și pentru bucuria adusă credincioșilor și pelerinilor prezenți la hram. Programul liturgic a continuat, în liniștea nopții, cu slujba Utreniei și a Dumnezeieștii Liturghii, iar în ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci au fost oficiate slujba Aghiazmei Mici, Acatistul Sfintei Cruci și Sfânta Liturghie.

Rugăciunile vor continua și vineri seara în proximitatea mormântului Sfântului Ierarh Iosif cu slujba privegherii în cinstea mitropolitului încununat cu aureola sfințeniei, ce a păstorit Biserica și credincioșii din Banat între anii 1650 și 1653. Programul zilei închinate sfântului Ierarh Iosif va fi încununat cu tradiționala procesiune pe străzile satului și în jurul bisericilor, cu icoana și racla cu părticele din moaștele sfântului, în sunetul clopotelor și acompaniați de cânturile Fanfarei Militare a Garnizoanei Timișoara.

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș a trecut la Domnul în anul 1656, iar în 1950 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa şi strămutarea moaştelor sale din biserica mănăstirii Partoş în Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timişoara.

Comments are closed.