Şcoala Primară “Sf. Antim Ivireanul” din Timişoara organizează începând de astăzi, timp de două zile, acţiunea intitulată “Ziua porţilor deschise”. Cu acest prilej, publicul timişorean poate vizita între orele 14-18, una dintre cele mai noi unităţi de învăţământ din oraş, aflată sub purtarea de grijă a Bisericii şi situată pe str. Aluniş
Acţiunea oferă prilejul de a vedea, în primul rând, chipurile senine şi bucuria copiilor care învaţă în această şcoală, entuziasmul şi îndemânarea cu care se implică în activităţile creative sau gospodăreşti şi, nu în ultimul rând, dorinţa de cunoaştere şi de învăţare cu care iau parte la activităţile şcolare, dar şi la cele extraşcolare şi recreative. «Ziua porţilor deschise» se adresează în egală măsură părinţilor şi publicului larg. Este vorba de acei părinţi care, în aceste zile, trebuie să aleagă şcoala pe care o vor urma viitorii lor şcolari, având în vedere că încep înscrierile pentru anul şcolar 2014-2015.
Inaugurată în septembrie 2012 şi aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Timişoarei şi al Asociaţiei Prologos, Şcoala Primară “Sf. Antim Ivireanul” este continuarea firească a Grădiniţei “Troiţa” din Timişoara, ambele proiecte fiind un răspuns la dorinţa mai multor familii de a oferi copiilor lor o educaţie curată, într-un cadru armonios şi sănătos.