ONG-urile bisericeşti din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei

          Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, luni, 26 septembrie, în sala de festivităţi a Centrului eparhial din Timişoara a avut loc o şedinţă de lucru, la care au fost invitate toate ONG-urile bisericeşti şi ortodoxe, din cuprinsul eparhiei.

          Din partea Arhiepiscopiei Timişoarei au participat pr.Cristian Pavel, consilier asistenţă socială şi pr. Sorin Lungoci, consilier partimoniu bisericesc.

          În cadrul întâlnirii, reprezentanţiilor ONG-urilor le-au fost aduse încă o dată la cunoştiinţă hotărârile Sfântului Sinod privind Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, legătura lor cu parohiile şi cu Centrul eparhial, astfel încât toate demersurile lor educaţionale, sociale, activităţile cu caracter bisericesc să fie într-o deplină legalitate şi în spiritul Bisericii.

         Astfel, a fost expus faptul că Centrele eparhiale vor adopta măsurile necesare în legătură cu respectarea prevederilor art.14 alin (2) din Statut prvind comunicarea la cancelaria Sfântului Sinod, de două ori pe an a rapoartelor privind activitatea desfăşurată şi, o dată pe an , a raportului privind situaţia financiară a asociaţiilor şi fundaţiilor cu caracter naţional, altele decât cele bisericeşti, care au ca fondator unic sau membri asociaţi unităţii de cult.

       La nivel local, centrele eparhiale vor lua măsurile necesare în legătură cu resprectarea prevederilor art. 88. alin. (2) din Statut, privind comunicarea la Centrul eparhial, de două ori pe an a rapoartelor privind activitatea desfăşurată şi, o dată pe an, a raportului privind situaţia financiară a asociaţiilor şi fundaţiilor cu caracter eparhial şi a asociaţiilor şi fundaţiilor cu caracter local, altele decât cele bisericeşti, care au fondator unic sau membri asociaţi unităţii de cult, precum şi a filialelor asociaţiilor şi fundaţiilor cu caracter naţional, care au binecuvântarea Sfântului Sinod.

Comments are closed.