Slujire arhierească la Mănăstirea Morisena

Mănăstirea Morisena Cenad, fost vizitată duminică, 31 august a.c. de Prea Sfinţitul Paisie Lugojanul. Ierarhul a săvârşit sfânta liturghie în cadrul căreia a fost hirotonit întru preot ierodiaconul Matei Hădărig.

Actuala mănăstire Morisena a fost construită pe o veche vatră monahală care este atestată încă din anul 1002. Începând cu anul 2003 reactivarea acestei mănăstiri de maici a dus la revigorarea vieţii duhovniceşti din această parte a eparhiei şi la înfiriparea unei obşti de călugăriţe care ţine aici aprinsă candela rugăciunii.

La sfânta liturghie a participat obştea acestei mănăstiri şi numeroşi credincioşi din zonă dar şi din Timişoara. Prea Sfinţitul Paisie a transmis celor prezenţi binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Nicolae al Banatului şi a rostit cuvântul de învăţătură.

Un eveniment aparte a constituit-o hirotonia întru preot a ierodiaconului Matei Hădărig, tuns în monahism sâmbătă, 23 august, la mănăstirea Izvorul Miron din Româneşti şi hirotonit ierodiacon a doua zi, 24 august, la mănăstirea Dobreşti.

Leave a Reply