Ziua Naţională a României serbată la Timişoara

La cea de-a 94-a aniversare de la constituirea României Mari, în capitala Banatului s-au desfăşurat o serie de manifestări cultural-religioase la care au participat oficialităţi ale oraşului, reprezentanţi ai administraţiei publice naţionale, judeţene şi locale, veterani de război, reprezentanţi ai mai multor garnizoane militare, organizaţii politice şi apolitice, dar şi numeroşi timişoreni.

Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României au debutat, la Timişoara, anul acesta de la ora 10:00, în faţa Prefecturii Judeţului Timiş şi a Consiliului judeţean, pe bulevardul Revoluţiei din Decembrie 1989.

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, în debutul programului, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a oficiat slujba de pomenire a eroilor neamului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi de la Catedrala mitropolitană.

Manifestarea a cuprins alocuţiuni din partea oficialităţilor prezente, precum şi tradiţionala paradă militară, la care au participat toate elementele sistemului naţional de apărare, mai precis Ministerul Apărării Naţionale prin Brigada 18 Infanterie Banat, Jandarmeria, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Român de Informaţii şi Poliţie.

Comments are closed.