Activități cu copiii din parohia Belinț

Duminică, 30 mai 2021, după oficierea slujbei de Vecernie, în curtea bisericii parohiale „Învierea Domnului” din Belinț s-au desfășurat activități cu copiii din localitate și invitații lor.

„Cu acest prilej, și noi cei mai mari, ne-am adus aminte de copilărie și împreună cu cei mici am cântat acompaniați de Maria-Cristina Popian, Florin Lăzărescu, Valentin Goagă și Vasile Bărbuș, am desenat și am pictat îndrumați de Maria Popian, ne-am jucat și ne-am bucurat,  dând slavă Celui care a biruit moartea ca noi să fim plini de adevărata Viață. Au fost clipe minunate, condimentate din plin de glasurile cristaline și pline de voioșie ale sărbătoriților, de voioșie, de deplină comuniune. Nădăjduim ca astfel de trăiri să reprezinte imbolduri pentru că nici unul dintre noi să nu uităm că fiecare zi e un dar de la Dumnezeu și un bun prilej de a ne bucura de familiile noastre,  de natură și de oamenii de lângă no. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat și s-au nevoit ca această bucurie să prindă contur și să se împlinească.”, a precizat pr. Paroh Daniel Otescu din parohia Belinț.   

Pe parcursul activităților copiii au primit produse de panificație, sucuri și apă, iar la final, diplome și cadouri de la organizatori.

Comments are closed.