Sâmbată, 11 decembrie a.c., au avut loc lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Timişoarei, care au fost conduse, din încredinţarea Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Lucrările Adunării Eparhiale au debutat cu oficierea slujbei de Te Deum în biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”, din incinta reşedinţei mitropolitane, iar începând cu ora 9:00 toţi cei prezenţi s-au îndreptat spre sala de festivităţi a Centrului eparhial, unde s-a desfăşurat şedinţa de lucru a Adunării Eparhiale.
“Aşa după cum este tradiţia statornicită de peste o jumătate de secol în Arhiepiscopia Timişoarei la mijloc de decembrie s-au organizat lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Timişoarei la care au participat membrii clerici ai acestui for eparhial împreuna cu invitaţi, ce reprezintă diferite instituţii, organizaţii şi fundaţii. Adunarea Eparhială de anul acesta a luat în discuţie activitatea bisericească ce s-a desfăşurat în anul pe care îl vom încheia în curând sub aspect bisericesc, cultural şi patrimonial, economic şi social filantropic, organizatoric şi de validare. În acest scop consilierii eparhiali au întocmit obişnuitele rapoarte de activitate pe anul 2010 care au fost supuse dezbaterii şi aprobării şi îmbunătăţirii, atât în plen, cât şi în comisiile ce au lucrat în cadrul acestei Adunări eparhiale”, a declarat P. On. Pr. Ionel Popescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Rapoartele şi procesele verbale aprobate de Adunarea Eparhială vor fi puse în aplicare în cursul anului 2011 de către Consiliul Eparhial.
Odată cu acesta au fost aduse propuneri şi din parte invitaţilor ce au participat la lucrările ordinare ale Adunării Eparhiale, propuneri care au fost supuse atenţiei forului de conducere.