Biroul de catehizare, Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Fundației „Noi Orizonturi” (Orthopraxis) – un nou parteneriat catehetic în Arhiepiscopia Timișoarei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Ioan, Mitropolitul Banatului, în data de 16 noiembrie, a fost organizată o întâlnire de lucru a responsabililor de cateheză parohială din cadrul celor șase protopopiate ale Arhiepiscopiei Timișoarei.

La această întâlnire sunt invitați să participe toți profesorii de religie implicați în desfășurarea proiectelor la nivelul comunității, în cadrul parteneriatului dintre Școală și Biserică. Experiența preoților cateheti în colaborare cu experiența didactică a profesorilor de religie, vor oferi valoare acestor activități.

Invitați speciali la această întâlnire au fost domnul Dana Matthew Bates Fondator & Director Executiv Fundația Noi Orizonturi înființată în anul 2000 și doamna Bianca Elena Matei, trainer internațional, director executiv Orthopraxis și manager al rețelei naționale de Cluburi pentru tineret Credo Impact.

Din partea Inspectoratului Școlar Județean Timiș, a fost prezentă doamna inspector de Religie, Prof. Daniela Buzatu, iar din partea Centrului eparhial Pr. Consilier Învățământ Nichifor Tănase și Referent Catehetic, preot Cristian Aurel Tomescu.

Întâlnirea a avut pe ordinea de zi următoarele teme: comunicarea rezultatelor întâlnirii de la Mănăstirea Caraiman (Congresul Național Catehetic ediția 2021), dintre inspectorii de cateheză și inspectorii de religie; comunicarea noului concept al Concursului Național Catehetic „Hristos Împărtășit copiilor”; alcătuirea unei agende de întâlniri pe grupe de protopopiat și plenară în Timișoara; realizarea unei strategii de recrutare voluntariat și management al resurselor și crearea unei baze de date a activităților de parteneriat Școală-Biserică. Cadrul realizat de această întâlnire a fost unul special datorat prezenței acelor profesori de religie și  preoți cu experiență, implicați în activitatea din școală și din comunitate și cu care colaborăm sau am colaborat în diverse activități, precum Proiectul Alege Școala, cursuri de formare, articole pentru Lumina Vieții, concursuri, lecții deschise, metodiștii pentru inspecții, responsabili  cercuri pedagogice pentru activitățile metodico-științifice. Urmează în zile următoare alcătuirea unei agende a întâlnirilor la nivel de protopopiat.

Comments are closed.