The 2nd International Symposium on Biblical Exegesis (Timișoara, 11–13 November 2021) – Holy Scripture in Church and History

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, s-a desfășurat la Timișoara în zilele de 11–13 noiembrie 2021 Simpozionul Internațional de Educație și Spiritualitate Ortodoxă, ediția a IV-a. În cadrul acestuia s-au desfășurat lucrările conferinței internaționale de exegeză biblică ale Școlii Teofania, cu tema „Sfânta Scriptură în Biserică și în Istorie” (https://litere.uvt.ro/cs-events/isbe2021/). Evenimentul a fost sprijinit de Mitropolia Banatului și de Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara. Proiectul a fost cofinanțat de Consiliul Județean Timiș prin Agenda Culturală 2021.

Lucrările conferinței s-au desfășurat în mediul online cu o participare internațională remarcabilă din Europa, Canada și Australia. Joi, 11 noiembrie, au avut loc Pre-Symposium Events, constând în prezentarea volumului conferinței ediției din anul precedent, moderată de pr. Marian Vild (Universitatea din București) și pr. Constantin Jinga (Universitatea de Vest din Timișoara = UVT), și în „atelierul biblic” în cadrul căruia au fost susținute cinci referate ale pr. Ionuț Daniel Băncilă (Humboldt Universität, Berlin), Gabriela Radu, pr. Constantin Jinga, pr. Nichifor Tănase și pr. Ioan Mihoc (UVT).

Deschiderea oficială a avut loc vineri, 12 noiembrie, de la ora 09:00. Alocuțiunile de bun-venit au fost adresate în limbile română și engleză de Octavian Mădălin Bunoiu, prorector al Universității de Vest din Timișoara, Valy Ceia, prodecanul Facultății de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, și Dumitru Tucan, directorul Departamentului de Studii Românești al Universității de Vest din Timișoara. Din partea Înaltpreasfițitului Părinte Mitropolit Ioan, mesajul a fost adresat de pr. Nichifor Tănase, consilier eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Timișoarei. Lucrările conferinței s-au desfășurat în opt sesiuni de prezentări și dezbateri, pe durata a două zile.

În prima zi au susținut prelegeri pr. Lawrence Ywuamadi (Ecumenical Institute at Bossey and World Council of Churches, Geneva), pr. Srećko Koralija (University of Cambridge, UK), pr. Marcin Chrostowski (High Seminary of Bydgoszcz Diocese, Poland), Traian Gheorghe Mocan (Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad), pr. Iosif Stancovici (UVT), Constantin Pogor (Institut de Théologie Orthodoxe “Apôtre Paul”, Bruxelles), Florina Maria Băcilă (UVT), Maria Cristina Trușcă (Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova), pr. Gheorghe Costea (Damasc, Siria), pr. Ioan Chirilă (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca), pr. Ilie Melniciuc-Puică (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), pr. Marian Vild (Universitatea din București), Stelian Pașca-Tușa (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca) și pr. Dragoș Andrei Giulea (Concordia University, Montréal, Canada).

În a doua zi au susținut prelegeri pr. Nebojša Tumara (University of Divinity, Melbourne, Australia), pr. Marius Adrian Călin (Universität Heidelberg, Germania), pr. Capodistrias Hämmerli (Université de Fribourg, Suisse), Maria Cioată (University of Manchester, UK), Alexandru Mihăilă (Universitatea din București), Linda Saskia Menczel (UVT), Emilija Vuković (Univerzitet u Beogradu, Srbija), Claudiu T. Arieșan (UVT), Giuseppe G. Scollo (St. Augustine’s Seminary, Toronto, Canada), Eusebiu Borca (Universitatea de Nord din Baia Mare), pr. Mihail Milea (Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău) și pr. Cătălin Vatamanu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași).

Sfânta Scriptură și receptarea ei de-a lungul istoriei, tema simpozionului din acest an, a oferit prilejul unor abordări interdisciplinare teologice, filologice, istorice, artistice, cu totul remarcabile din punct de vedere al rigorii științifice, suscitând interesul unui public larg.

Comments are closed.