Vizită chiriarhală la Mănăstirea Cebza
De praznicul „Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos”, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de la Cebza, judeţul Timiş. Aici, Chiriarhul a participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi a rostit un…
Vizită pastorală în Parohia “Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului a efectuat la 1 februarie, în prima Duminică a Triodului, o vizită pastorală în Parohia “Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj. Aici, chiriarhul a fost întâmpinat de soborul slujitorilor şi al enoriaşilor acestei parohii, condus de pr. paroh…
Slujire arhierească în parohia Ohaba Română
Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei a fost prezent în Duminica Vameşului şi a Fariseului, în mijlocul credincioșilor din parohia Ohaba Română, protopopiatul Făget, județul Timiș. Cu acest prilej, ierarhul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a…
Proiectul „Alege Şcoala!” în eparhia Timişoarei
Începând cu luna aprilie 2014, eparhia noastră a fost inclusă în proiectul naţional „Alege Şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!”. Acesta se va desfăşura până în luna octombrie 2015 şi îşi propune prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii,…




















































