Cursuri pentru obținerea gradelor profesionale în preoție 2018
În perioada 30 august – 6 septembrie, un număr de 34 de preoți din Arhiepiscopia Timișoarei, Arhiepiscopia Aradului și Episcopia Caransebeșului, ancorați în tradiția în care au descins și s-au format, în Tradiția ortodoxă, se vor angaja împreună cu profesorii lor de teologie într-o abordare…
Rugăciuni stăruitoare către Sfântul Ioan Botezătorul, la Mănăstirea Timișeni
Cu prilejul sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Timișeni, una dintre cele mai reprezentative vetre monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei, a îmbracat haine de sărbătoare, deschizându-și larg porțile, pentru a-i primi pe toți pelerinii care au vrut să înalțe…
Programul slujbelor la hramul Mănăstirii Timișeni
De praznicul „Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorulˮ, 29 august, Mănăstirea Timişeni-Şag, din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei, îşi serbează hramul. Pentru credincioșii bănățeni cinstirea Sf. Ioan Botezătorul este un ales moment duhovnicesc, când se alătură în rugăciune obștii monahale…
Nou număr al revistei mitropolitane ALTARUL BANATULUI
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, a apărut un nou număr (1-3, ianuarie-martie 2018) al revistei ALTARUL BANATULUI, revista Mitropoliei Banatului. Revista poate fi consultată pe adresa on line: http://altarul-banatului.ro/ și se poate procura de la pangarul…
Anunț licitație
PAROHIA URSENI, Arhiepiscopia Timișoarei, organizează licitație pentru adjudecarea lucrărilor de pictură din nou în tehnica FRESCA, pentru pictori de categoria a III-a.
Admitere la cursurile de master la Facultatea de Teologie din Timișoara – septembrie 2018
Facultatea de Teologie din Timişoara anunţă o nouă sesiune de admitere la cursurile de Master, sub genericul RELIGIE, CULTURĂ, SOCIETATE.
Admitere la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara – filiera vocațională – profil teologic ortodox
PROBELE DE APTITUDINI pentru admiterea în clasa a IX-a, an școlar 2018-2019 etapa a II-a FILIERA VOCAȚIONALĂ – PROFIL TEOLOGIC ORTHODOX 3 septembrie 2018 între orele 9-14: înscrierea candidaților Acte necesare: Anexă fișă înscriere, în original, eliberată de unitatea de învățământ…
Eveniment dedicat centenarului Marii Unirii la Comloșul Mare
Hramul celei mai însemnate ctitorii românești în stil baroc din Banat
Întâistătătorul Mitropoliei Banatului s-a aflat de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului în urbea de pe Timiș, în mijlocul credincioșilor lugojeni. De mai bine de 250 de ani, biserica monument-istoric din Lugoj, închinată Maicii Domnului, îmbracă haine de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitoarea…
Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Timișoara
Credincioșii timișoreni au participat în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, la Slujba Vecerniei unită cu Litia, ofiată în Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Potrivit tipicului bisericesc, la…















































