Tabăra de creaţie „Icoana în suflet de copil”, ediţia a III-a
Tabăra de creaţie “Icoana Mea”, ediţia a III-a
Festivalul coral „Pe Tine Doamne, Te lăudăm” la Lugoj
În Duminica a 4-a după Rusalii, la biserica „Învierea Domnului” din Lugoj s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a Festivalului coral „Pe Tine Doamne, Te lăudăm”. Evenimentul a întrunit formaţii şi grupuri corale din Lugoj, Caransebeş, Glimboca, Buziaș, Deva, precum şi corul catedralei din Vârşeţ –…
Hramul bisericii Parohiei Timișoara-Fratelia
De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Parohia Timișoara-Fratelia și-a sărbătorit hramul. La bucuria comunității parohiale a luat parte și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopul Timișoarei, care a oficiat slujba de binecuvântare a lucrărilor interioare,…
Preotul iconom stavrofor Voicu – Horațiu Iuga, în vârstă de 89 de ani, a trecut la cele veșnice
Părintele Horațiu Iuga a văzut lumina zilei în familia preotului Laurențiu Iuga din localitatea Măgulicea, județul Arad, fiind cel mai mic între cei patru frați pe care i-a avut. S-a născut într-o familie creștinească în care tradiția slujirii preoțești se transmitea din tată în fiu, împreună cu…





















































