Nou număr al revistei eparhiale “Învierea”
A apărut un nou număr al revistei eparhiale “Învierea” (ianuarie 2015). Din cuprins: articole pe teme de cultură, istorie și spiritualitate, fragmente din raportul general de activitate în cuprinsul eparhiei pe anul 2014, poezii și itinerariul ierarhilor eparhiei. Redactorul revistei…
Constituirea APOR- filiala Timiş
Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara a găzduit miercuri şedinţa de constituire la nivelul judeţului Timiş a Asociaţiei Părinţilor pentru Ora de Religie. Evenimentul a întrunit aproximativ 60 de părinţi din Timişoara, care susţin prezenţa lui Dumnezeu şi a valorilor creştine în şcoală prin…
Canonul cel Mare la Catedrala Mitropolitană
La Catedrala mitropolitană din Timişoara, slujba Pavecerniţei Mari din prima zi a Postului Sfintelor Paşti a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei a fost citită prima…
Binecuvântare pentru elevii şi profesorii Colegiului Naţional “C.D.Loga” din Timişoara
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a fost prezent duminica aceasta în mijlocul elevilor şi profesorilor de la Colegiul Naţional “Constantin Diaconovici Loga” din Timişoara. Chiriarhul a participat la Sfânta Liturghie de la Paraclisul mitropolitan…
Pomenirea Mitropolitului Vasile Lăzărescu
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi de la Centrul eparhial şi de la Catedrala mitropolitană, a săvârşit astăzi la cripta ierarhilor de sub altarul catedralei slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire…
Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Timiş
Profesorii de religie de la şcolile din judeţului Timiş s-au întrunit vineri, 20 februarie, în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Un punct important al discuţiilor a fost problematica orei de religie în contextul…
Lansare de carte la Muzeul Catedralei Mitropolitane
Vineri, 20 februarie, de la ora 16:00, la Muzeul din incinta Catedralei Mitropolitane din Timişoara a avut loc lansarea cărţii “Expresivitatea limbajului poeziei religioase a lui Vasile Militaru”, semnată de Corina Bejan Vaşca. Volumul a apărut la editura David Press Print din Timişoara şi…
















































