Comunicat de presă
În ziua de 21 octombrie a.c., de la orele 9,30, Arhiepiscopia Timișoarei, în colaborare cu Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, din cadrul Universității de Vest, va organiza la Centrul eparhial din…
Bucurii duhovnicești pentru credincioșii din Parohia Orțișoara
Comunitatea parohială din Orțișoara, Protopopiatul Timișoara I, a avut parte în Duminica a 21-a după Rusalii de o zi memorabilă pentru istoria acestei parohii, întrucât au participat la hirotonia noului lor păstor duhovnicesc. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și…
Sprijin din partea parohiei Timișoara Fabric-Vest pentru copiii de la Centrul de zi „Antimis”
În urma colectei desfășurată în aceste zile la Parohia Timișoara Fabric-Vest din Protopopiatul Timișoara II, luni, 16 octombrie, la Centrul de zi „Antimis”, a avut loc o acțiune de susținere a activităților extrașcolare pentru elevii beneficiari ai serviciilor centrului. Prin această colectă mulți…
Sfânta Cuvioasă Parascheva, cinstită la Mănăstirea Dobrești
Sâmbătă, 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Mănăstirea Dobreşti din Judeţul Timiş, ctitoria Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a îmbrăcat haine de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitoarea spirituală. La bucuria obștii monahale și a numărului mare de pelerini, veniți din…
Simpozionul profesorilor universitari ortodocşi de Catehetică şi Omiletică din România
Examen pentru obținerea gradelor profesionale în preoție
La Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei a fost organizată astăzi, 10 octombrie, o nouă sesiune de examen pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie (definitivat şi gradul II ) de către personalul clerical. La această sesiune s-au înscris 12 preoți pentru gradul definitiv și 11…
Sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoțească
În conformitate cu Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoție, aprobată de Sfântul Sinod prin Hotărârea nr. 1199/2008 şi cu prevederile art. 3-7 din Regulamentul pentru numirea şi transferarea clerului, Arhiepiscopia Timișoarei a organizat Luni, 9 octombrie, la sediul Centrului…
Târnosirea bisericii Parohiei Jurești
Credincioșii Parohiei Jurești, din Protopopiatul Făget, au avut bucuria ca, în Duminica a 20-a după Rusalii, să participe la un moment semnificativ din viața spirituală a comunității, cu reverberații în istorie, și anume la târnosirea bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din localitate,…
Brâul Maicii Domnului a fost adus la Mănăstirea Partoș
După ce credincioșii din Episcopia Caransebeșului s-au bucurat duhovnicește timp de cinci zile de prezența Sfântului Brâu al Maicii Domnului, adus de către o delegație de maici de la Mănăstirea Kato Xenia, din cadrul Mitropoliei de Volos (Gercia), Joi, 5 octombrie, pe drumul de întoarcere spre…















































