Concursul judeţean „Bucuria Învierii Domnului în suflet de copil”

 Arhiepiscopia Timişoarei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş, organizează concursul judeţean „Bucuria Învierii Domnului în suflet de copil”, ediţia I. Acest concurs s-a născut prin iniţiativa cercului metodic de la Sânnicolau Mare, coordonat de prof. Dana Ruscu şi se adresează copiilor din grupele de cateheză din clasa a III-a, aflaţi sub îndrumarea preoţilor, a profesorilor de religie sau a învăţătorilor.  

Concursul îşi propune:

– promovarea valorilor cultural creştine specifice Sfintelor Paşti în rândul elevilor;

– cunoaşterea valorilor tradiţionale şi afirmarea propriei identităţii religioase, culturale şi naţionale;

– dezvoltarea creativităţii în rândul elevilor prin promovarea valorilor creştine;

– identificarea elevilor cu aptitudini speciale.

Înscrierea copiilor în concurs va fi realizată până în data de 30 aprilie de către preoţii coordonatori ai grupelor de cateheză în colaborare cu profesorul de religie şi cu învăţătorul clasei respective.

Conform graficului, concursul se poate desfăşura fie în biserică, fie în şcoală şi se va aplica efectiv în săptămâna 5-9 mai 2014.

Acest demers îşi propune ca, în perioada Penticostarului, împletindu-se cu participarea la Sfintele Slujbe, să aducă în universal copiilor adevărata trăire creştină, profund ortodoxă, a acestui praznic şi bucuria aducătoare de lumină a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Premiile, constând în cărţi, icoane şi diplome, vor fi asigurate prin cofinanţare de la Consiliul Judeţean Timiş şi de la Arhiepiscopiei Timişoarei.

Comments are closed.