Conferinţă despre prevenirea cancerului

Vineri, 5 septembrie, de la ora 18:00, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara va avea loc conferinţa cu titlul „Prevenirea cancerului”, susținută de către prof. dr. Pavel Chirilă.

Prof. dr. Pavel Chirilă este doctor în ştiinţe medicale, medic primar medicină internă, profesor de Bioetică laică şi creştină, și unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în tratamente naturiste. Domnia sa este preşedintele Asociaţiei Române a Medicilor Fitoterapeuți (ARMF), practician al conceptului de medicină creştină şi autor al mai multor lucrări de specialitate. În cartea „Spitalul creştin”, dr. Pavel Chirilă arată că evoluţia sufletului bolnavului este centrul de greutate care măsoară eficienţa îngrijirilor într-un spital creştin. Spitalul creştin are în centrul altarul, în jurul căruia medici, preoţi şi bolnavi descoperă sensul suferinţei şi viaţa în Hristos. Căci trupul este vindecabil sau nevindecabil, dar sufletul este întotdeauna vindecabil.

Cu ocazia acestei conferințe, va fi lansată la Timișoara cartea „Prevenirea cancerului. Cu un studiu economic comparat”care ne învață cum putem preveni mai multe tipuri de cancer. Vânzarea volumului are o finalitate umanitară, pentru că veniturile încasate din vânzarea acestei cărți vor fi donate pentru construirea Clinicii Nera, prima clinică de depistare precoce și recuperare oncologică din România.

afis conferinta

Comments are closed.