Cu binecuvântarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului si cu purtarea de grijă a Presfințitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei a avut loc astăzi, 29 martie, două conferințe de mare interes pentru studenții teologi si credincioșii bănățeni, susținute de profesorul grec pr. prof. Univ. dr. KONSTANTINOS KARAISARIDIS, din Tesalonic. Evenimentul a avut loc în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, din Bvd. Vasile Pârvan, nr. 4.
Prima conferință intitulată ”Preoție și asceză” a avut loc la orele 12,00 în Aula Magna a Universității de Vest în prezența unui ales auditoriu, interesat de problemele teologice ridicate de părintele KONSTANTINOS KARAISARIDIS. Părintele profesor a vorbit despre importanța formării spirituale a preotului, necesară aducerii de roade duhovnicești credincioșilor săi. Ca și călăuza a comunității creștine preotul reprezintă garanția spirituală, de aceea el este dator să fie râvnitor întru cele duhovnicești, atât pentru creșterea sa spirituală cât și pentru cei pe care îi are de păstorit. Asceza preotului este importantă pentru refacerea firii umane căzute, pentru pregătirea întru sfințenie și pentru putința de a săvârși cultul divin.
Cea de-a doua conferință intitulată ”Taina Sfântului Maslu” a avut loc în cursul aceleiași zile, la orele 19,00 în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara. Părintele conferențiar KONSTANTINOS KARAISARIDIS a arătat cât sunt de importante Tainele Bisericii, ca unele care restaurează pe om și aduc vindecarea trupului și a sufletului. Astfel Taina Spovedaniei aduce împăcarea omului cu sine însuși și cu Dumnezeu, ceea ce reconfirmă o personalitate restaurată după chipul lui Dumnezeu, desăvârșită în marea Taină a Bisericii – Euharistia. Expunerea a fost însoţită de piese corale adecvate Postului Mare, în interpretarea Corului Studenţilor Teologi, condus de diac. Laurian Popa.
Părintele KONSTANTINOS KARAISARIDIS este profesor de liturgică la Universitatea Aristotelis din Tesalonic și ucenic al marelui liturgist român, vrednicul de pomenire părinte dr. Ene Braniște, fost profesor la Facultatea de Teologie din București.
Evenimentul din această zi a putut fi posibil prin conlucrarea dintre Arhiepiscopia Timișoarei, Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie și Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România.