Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei a slujit în Duminica Rusaliilor la Catedrala Mitropolitană “ Sfinţii Trei Ierarhi” dinTimişoara. Înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, ierarhul a oficiat sfintele slujbe închinate marelui praznic al “Pogorârii Sfântului Duh”, în prezenţa a numeroşi credincioşi timişoreni. În cuvântul de învăţătură rostit, ierarhul a menţionat că Rusaliile reprezintă încheierea praznicului Învierii Domnului şi sunt împlinirea făgăduinţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a trimiterii Sfântului Duh.
Potrivit tradiţiei Sfintei noastre Biserici, după Sfânta Liturghie, a fost oficiată slujba Vecerniei de luni, după Rusalii, ce poartă în popor denumirea de “Vecernia plecării genunchilor”, întrucât în cadrul acesteia sunt rostite şapte rugăciuni de către preotul îngenuncheat în faţa Sfintelor Uşi Împărăteşti. Rugăciunile invocă ajutorul Preasfintei Treimi, amintind totodată de cele şapte daruri ale Sfântului Duh care s-a pogorât în ziua Cincizecimii.
În finalul slujbei, ierarhul a transmis tuturor credincioşilor prezenţi binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, încredinţându-i de purtarea de grijă şi dragostea părintească a Întâistătătorului lor. Totodată, Preasfinţia Sa a împărţit credincioşilor ramuri verzi, ca simbol al darurilor celor bogate ale Sfântului Duh.
De asemenea, în după amiaza zilei, după săvârşirea Acatistului Sfântului Duh, a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişorei tradiţionalul Concert de Rusalii, susţinut de corul Catedralei mitropolitane, dirijat de pr. Dan Dragomir.