Luni, 21 ianuarie, la Centrul eparhial din Timişoara s-a desfăşurat etapa eparhială a Concursului Național „Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naștere şi 20 de ani de la trecerea la cele veșnice”. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi a comisiei formată din profesori de la Catedra de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii de Vest şi de la clasa cu profil teologic a Liceului Pedagogic “Carmen Sylva” din Timişoara. Cele două secţiuni ale concursului au fost structurate pe nivel seminarial, cu tema generică “Viața și opera Părintelui Dumitru Stăniloae”, şi pe nivel universitar, cu tema “Tradiție și originalitate în teologia Părintelui Dumitru Stăniloae”. La această etapă au participat 8 studenţi teologi şi 4 elevi seminarişti. Următoarea etapă a concursului, cea mitropolitană, va avea loc la începutul lunii martie.
Concursul este organizat de Patriarhia Română prin Sectorul teologic-educaţional al Administraţiei Patriarhale şi eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române. Acesta îşi propune să descopere elevi şi studenţi capabili să aprofundeze şi să promoveze opera Părintelui Dumitru Stăniloae. Concursul se adresează elevilor din clasele IX–XII de la seminariile şi liceele teologice ortodoxe, studenţilor şi masteranzilor de la facultăţile de teologie ortodoxă din România. Perioada de desfăşurare a concursului: 30 noiembrie 2012 – 21 mai 2013.