Etapa zonală a concursului judeţean de Religie “Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş”

DSC_0041

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Episcop Paisie Lugojanul, în săptămâna 2-6 iunie, se va desfăşura etapa zonală a Concursului judeţean de Religie Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş în cele zece centre: Deta (2 iunie, ora 9), Gătaia (2 iunie, ora 14), Sânnicolau Mare (3 iunie, ora 9), Iecea Mare (3 iunie, ora 14), Făget (4 iunie, ora 12), Lugoj (4 iunie, ora 16), Topolovăţu Mare (5 iunie, ora 9), Giarmata Vii (5 iunie, ora 14), Beregsăul Mic (6 iunie, ora 9) şi Parohia Timişoara Viile Fabric (6 iunie, ora 15).

Tema concursului este “CULTURĂ ŞI CREDINŢĂ – SPOVEDANIA”. Tema concursului stă în strânsă legătură cu proclamarea anului 2014, de către Sfântul Sinod, ca Anul omagial EUHARISTIC ŞI AL SFINŢIILOR MUCENICI BRÂNCOVENI.

      Concursul va avea cinci secţiuni, pe tema dată:

clasele II-IV: – memorare şi recitare de poezie religioasă;

                       – realizare de desen religios (în ziua concursului).

clasele V-VIII: – interpretare de pricesne;

                       – scriere şi prezentare de eseu religios;

            – realizare de desen religios (în ziua concursului).

Această a treia ediţie a concursului este cofinanţată de Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Municipiului Timişoara.

Organizatorii concursului sunt: Arhiepiscopia Timişoarei – prin proiectul „Creaţie şi înnoire prin Tradiţie”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ Comloşu Mare şi Şcoala Gimnazială din Comloşu Mare.

Comments are closed.