Hramul parohiei Timişoara-Iosefin

De praznicul “Naşterii Maicii Domnului”, biserica parohiei Timişoara-Iosefin, din protopopiatul Timişoara I, şi-a serbat hramul. Ca în fiecare an, bucuria credincioşilor adunaţi la hram a fost încununată de prezenţa în mijlocul lor a Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul, episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Cu acest prilej, Ierarhul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu pr. paroh Ionel Popescu, vicar- administrativ al eparhiei. În cadrul slujbei, Preasfinţia Sa a hirotonit în treapta preoţiei pe diaconul Ilie-Eduard Tănase, numit pe seama parohiei Sânandrei, protopopiatul Timişoara. După Sfânta Liturghie, soborul slujitorilor a oficiat Slujba Parastasului întru pomenirea ctitorilor şi preoţilor slujitor ai bisericii din cartierul timişorean Iosefin. Apoi, în curtea sfântului locaş a avut loc un spectacol muzical, susţinut de fanfara Brigăzii 18 Infanterie Banat din Timişoara. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial condus de prof. Nicolae Şincari. În cuvântul rostit cu acest prilej, Preasfinţia Sa a transmis credincioşilor şi slujitorilor parohiei Timişoara-Iosefin, binecuvântarea şi felicitările Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, pentru râvna şi efortul neobosit al acestora în buna organizare şi desfăşurare a vieţii religioase din această parte a oraşului, prin numeroasele activităţi culturale şi social-caritative organizate în fiecare an. Parohia Timişoara-Iosefin, de la înfiinţarea sa, din anul 1921, până în prezent a desfăşurat prin vrednicii săi slujitori şi credincioşi numeroase acţiuni social- filantropice şi pastoral- misionare, venind astfel, în întâmpinarea nevoilor celor aflaţi în suferinţă şi în grele încercări.

Comments are closed.