Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, în perioada 30 mai- 7 iunie a.c. s-au desfăşurat în Arhiepiscopia Timişoarei conferinţele preoţeşti pe semestrul I al anului 2012. În cadrul întâlnirilor au avut loc dezbateri pe tema Anului Omagial al Sfântulu Maslu şi îngrijirii bolnavilor.
Conferinţele preoţeşti întrunite la sediile celor şase protopopiate ale eparhiei au fost precedate de obişnuitul Te-Deum, în cadrul căruia preoţii slujitori au rostit cuvinte de învăţătură referitoare la înţelesurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică lecturată. Subiectele dezbătute cu prilejul conferinţelor preoţeşti au avut în atenţie propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind declararea anului 2012- „ Anul Omagial al tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor”. Totodată au fost abordate o serie de probleme de ordin administrativ, liturgic şi pastoral- misionar.
Întrunirea preoţilor din protopopiatul Făget
Ultima conferinţă preoţească din semestrul I al anului 2012 a avut loc joi, 7 iunie, la sediul protopopiatului Făget, şi a întrunit clericii de la cele 46 de parohii de pe raza protopopiatului. Întâlnirea s-a desfăşurat în prezenţa pr. Ionel Popescu, vicar- administrativ al eparhiei şi pr. Bujor Părcurar, protopopul Făgetului, fiind prezidată de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Referatul conferinţei a fost susţinut de pr. Bogdan Stănilă, de la parohia Leucuşeşti, şi a pus în atenţia slujitorilor Sfintelor Altare slujirea cu evalvie şi trăire a Tainei Sfântului Maslu, precum şi necesitatea respectării rânduielii aşa prezentată în Moliftelnic. Totodată, a prezentat unele practici necanonice ale acestei Sfinte Taine precum, deschiderea Sfintei Evanghelii de către credincioşi, ungerea cu untdelemn sfinţit a obiectelor şi lucrurilor ce aparţin unor persoane care nu sunt prezente la oficierea Tainei. În partea a doua a conferinţei a fost analizată activitatea de asistenţă socială la nivelul parohiilor şi situaţia justificării sumelor alocate construcţiilor de la bugetul de stat.
„ Subiectul întâlnirilor preoţeşti din acest an a adus în atenţie tema propusă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Taina Sfântului Maslu şi îngrijirea bolnavilor. Tema nu numai că ne aduce în atenţie o învăţătură biblică extrem de utilă, ci ne prezintă roadele rugăciunii credinţei care aduc tămăduire trupească şi sufletească, prin iertarea păcatelor. Cu prilejul conferinţelor au fost analizate modul de slujire şi expunerea cuvântului de învăţătură dublat de întotdeauna Sfânta Scriptură.Totodată, fost prezentate experienţe pastorale din parohii şi s-au făcut numeroase completări privind implicarea directă a preotului în ajutorarea enoriaşilor celor aflaţi în suferinţe. Nu în ultimul rând, a fost accentuată puterea Cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, un cuvânt care transformă, schimbă vieţi şi aduce pe om la Dumnezeu”, a declarat pr. Ionel Popescu, vicar administrativ al eparhiei.
Vizită la biserica parohiei Făget
În continuarea aceleaşi zile, Preasfinţitul Paisie Lugojanul a vizitat şantierul viitoarei biserici a parohiei Făget, ce va purta hramul „ Înălţarea Domnului”. Piatra de temelie a sfântului lăcaş a fost pusă în anul 2001 de cătrea Preasfinţitul Lucian, episcopul Caransebeşului, la aceea vreme, episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Din lipsă de fonduri, lucrările au început de abia în anul 2003, prin purtarea de grijă a părintelui paroh Ioan Jurj. Necesitatea acestei biserici s-a resimţit datorită spaţiului neîncăpător al actualului lăcaş de cult şi a numărului de credincioşi aflat creştere în acest oraş.