Liturghie pastorală la parohia Zona Dacia

La iniţiativa organizaţiei de tineret „Paideea” a parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt” Zona Dacia, îndrumată de părintele protopop dr. Ioan Bude, sâmbătă, 10 octombrie a.c., s-a săvârşit Sfânta Liturghie pentru toţi cei care s-au căsătorit în anul 2008 la această biserică. În cadrul Sfintei Liturghii şi odată cu această întâlnire tinerele familii s-au cuminecat şi au primit sfaturi, îndemnuri şi sugestii pentru o viaţă de familie creştină şi autentică.

Acestă întâlnire a prilejuit posibilitatea ca tinerii casătoriţi să se cunoască între ei şi să adâncească legătura cu viaţa liturgică a parohiei. Pentru aceştia se va organiza un pelerinaj duminică, 18 octombrie, la mănăstirile din judeţul Arad.

Această iniţiativă, la parohia Zona Dacia, a devenit o tradiţie. Este al treilea an consecutiv când se oficiază asemenea liturghii pastorale cu implicaţii catehetice profunde.

În acelaşi format se va oficia sâmbătă, 17 octombrie, Liturghia pentru copiii care s-au botezat anul trecut, iar la data de 24 octombrie pentru familiile care au avut un deces.

Leave a Reply