Ocrotitorul Banatului cinstit de mii de pelerini la Timişoara

Astăzi,15 septembrie  Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Timişoarei şi Ocrotitorul Banatului. Cu acest prilej,  încă din ajunul praznicului, mii de pelerini din întreaga ţară şi-au îndreptat paşii spre Catedrala mitropolitană din Timişoara, pentru a participa la Slujbele religioase şi a se închina la Moaştele Sfântului Iosif, care de mai bine de 50 de ani se odihnesc în pronaosul catedralei timişorene.

Programul religios închinat Ocrotitorului Banatului a debutat vineri, 14 septembrie cu slujba Vecerniei cu Litie, oficiată de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un impresionant sobor de 80 de preoţi şi diaconi , format din consilieri de la Centrul eparhial, protopopi, precum şi slujitori de la mănăstirile şi parohiile eparhiei. Conform tradiţiei, în finalul slujbei de seară, a avut loc tradiţionala procesiune cu Sfintele Moaşte ale Sf.Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, la care au luat parte mii de credincioşi. După procesiune, racla cu Sfintele Moaşte a fost aşezată  pe soleea din faţa Sfântului Altar, astfel încât pe întreg parcursul nopţii pelerinii s-au închinat şi au înălţat rugăciuni înaintea Sfintei Racle.

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din ziua praznicului a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene şi a numeroşi credincioşi bănăţeni. Soborul slujitorilor a fost format din consilieri de la Centru eparhial, protopopi din cadrul eparhiei, stareţi ai sfintelor mănăstiri bănăţene, slujitori ai catedralei mitropolitane şi preoţi de la mai multe parohii bănăţene. Răspunsurile la sfintele slujbe au fost date alternativ de către corul catedralei mitropolitane, dirijat de pr. Dan Dragomir şi grupul coral „ Theophoros” al Arhiepiscopiei, Timişoarei, condus de diac. Ion-Alexandru Ardereanu. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a subliniat importanţa cinstirii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, grabnic ajutător şi fierbinte rugător înaintea lui Bunului Dumnezeu pentru noi.

În final, Ierarhul a transmis tuturor credincioşilor binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, încredinţându-i totodată, de purtarea de grijă şi dragostea părintească a Întâistătătorului lor.

Programul religios închinat Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş se va încheia duminică, 16 septembrie la ora 19:00, cu un concert de imne şi cântări religioase susţinut de corul catedralei mitropolitane, în cinstea Ocrotitorulu Banatului.

Comments are closed.