La catedrala mitropolitană praznicul Pogorârii Sfântului Duh – Rusaliile s-a sărbătorit Duminică 7 iunie prin oficierea Sfintei Liturghii de către Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae împreună cu mai mulţi preoţi şi diaconi, în prezenţa unei mari mulţimi de credincioşi. În cadrul slujbei Chiriarhul a rostit şi cuvântul de învăţătură în care a arătat importanţa Cincizecimii pentru viaţa Bisericii întemeiate de Domnul nostru Iisus Hristos. Imediat după slujba Liturghiei s-a oficiat, după tradiţie, vecernia. În cadrul slujbei Acatistului Sfintei Treimi care s-a oficiat seara, corala catedralei condusă de P.On. Părinte Dan Dragomir a interpretat un concert de imnuri religioase.
La biserica parohiei Timişoara Zona Dacia, care şi-a sărbătorit hramul, Sfânta Liturghie s-a oficiat de către Prea Sfinţitul Episcop-vicar Paisie Lugojanu, împreună cu P.On. Părinte protopop dr. Ioan Bude şi cu ceilalţi slujitori ai parohiei. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către ierarh. După ce s-a încheiat şi slujba vecerniei s-a mers în procesiune pe străzile cartierului Dacia, apoi P.On. Părinte protopop a adresat un cuvânt de mulţumire ierarhului pentru popasul în mijlocul clericilor şi credincioşilor acestei parohii. La rândul său Prea Sfinţitul Paisie Lugojanu a adresat bune urări tuturor şi a transmis binecuvântarea Chiriarhului eparhiei.