În ajunul sărbătorii Sf. Iosif cel Nou de la Partoş, duminică, 14 septembrie, la orele 19, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae al Banatului, Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timişoarei a săvârşit vecernia Sfântului Iosif, urmată de litia praznicului.
În cadrul vecerniei soborul de slujitori s-a îndreptat în procesiune spre naosul catedralei de unde a ridicat pe umeri racla cu moaştele sfântului şi, urmat de miile de credincioşi prezenţi, a înconjurat sfântul lăcaş, a intrat din nou în biserică şi după ce a înconjurat sfânta masă a altarului a depus racla pe solee spre închinare.
Prea Sfinţia Sa Paisie a rostit cuvântul de învăţătură. La finalul slujbei corul catedralei mitropolitane a susţinut un concert cu imne religioase dedicate sfântului prăznuit. În continuare credincioşii au trecut la cinstirea sfintelor moaşte special descoperite pentru acest scop şi la primirea litiei din mâinile ierarhului vicar.
Închinarea la sfintele moaşte a continuat întreaga noapte, şi în timpul liturghiei de la miezul nopţii, conforma tradiţiei. Dimineaţa la ora 6 s-a săvârşit slujba utreniei urmată de sfântul maslu.
Luni 15 septembrie, la ora 9,30 a început sfânta liturghie săvâşită de Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului şi de Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al arhiepiscopiei. În cadrul sfintei liturghii s-au conferit trei distincţii, una de iconom-stavrofor şi două de iconom preoţilor din parohiile Periam, Variaş şi Iecea Mare. Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae a rostit cuvântul de învăţătură accentuând necesitatea cinstirii Sfântului Iosif prin imitarea vieţii lui şi practicarea virtuţilor care i-au împodobit viaţa. La sfârşitul sfintei liturghii Prea Sfinţia Sa Paisie a împărţit anafora celor prezenţi.
La praznicul din acest an au fost prezenţi numeroşi preoţi din Banat şi din restul ţării, vieţuitori ai aşezămintelor monahale din toată ţara şi mii de credincioşi care au venit să ceară în rugăciunile lor ocrotirea Sfântului Iosif.