Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei a slujit duminică, 22 ianuarie, în biserica cu hramul „ Adormirea Maicii Domnului” din parohia Timişoara-Elisabetin, protopopiatul Timişoara II. Ierarhul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial, condus de preoteasa Mihaela Codruţa Niculescu. În finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a rostit un cuvânt de învăţătură, în cadrul căruia a tâlcuit credincioşilor prezenţi pericopa evanghelică de la Luca 19, 1-10. Preasfinţia Sa a arătat că vameşul Zaheu reprezintă un model de schimbare a omului în Hristos. În încheiere, Ierarhul a transmis credincioşilor parohiei Timişoara-Elisabetin şi slujitorilor ei, binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului.
În prezent, parohia Timişoara- Elisabetin, de pe raza protopopiatului Timişoara II, cuprinde 4.200 de familii cu 12.600 credincioşi. Slujbele religioase sunt oficiate de cei cinci slujitori ai parohiei : pr. paroh Cristian Niculescu, pr. Viorel Râncu, pr. Ioan Petraş, pr. Pavel Curuţi şi pr. Petru Suru.