Prezenţă arhierească în parohia Cheglevici

Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei a fost prezent duminică, 27 ianuarie 2013 în biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă” a parohiei Cheglevici, protopopiatul Sânnicolau Mare. Cu acest prilej ierarhul nostru a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi de numeroşii credincioşi din localitate. Din soborul slujitorilor au făcut parte pr. Gheorghe Sutac, Protopopul Sânnicolaului şi arhidiacon Cristian Constantin, Consilier Eparhial. La finalul slujbei  Preasfinţitul Paisie a transmis binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului celor prezenţi și părintelui nou instalat Aurelian Ciucur. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul coral „Theophoros” al Arhiepiscopiei Timişoarei, condus de diac. dr. Ion-Alexandru Ardereanu. Slujbele religioase din parohie sunt oficiate în capela cu hramul „Schimbarea la Faţă” , ridicată în 1986 ce cuprinde 51 de familii cu 107 credincioşi, iar în filia Dudeştii Vechi care cuprinde 58 de familii cu 108 credincioşi, slujbele religioase sunt oficiate în capela cu hramul „Sf. Ap. Petru şi Pavel”.

Comments are closed.