Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii” la Mănăstirea Românești

Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii “a fost cinstită și anul acesta la Mănăstirea Românești, din eparhia noastră, ctitorie a patriarhului Miron Cristea, cunoscută și sub numele de „Izvorul lui Miron”.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul de vară al așezământului monahal, împreună cu pr. Dorin Covaci, protopopul Făgetului, cu  preoți din parohiile vecine și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal format din seminariști, studenți laici și teologi din Timișoara. În momentul sfânt al împărtășirii, credincioșii pregătiți și copiii au primit cu evlavie Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, pecetluind astfel comuniunea cu Hristos Domnul în această zi de mare sărbătoare.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa,  preoții, monahii, monahiile și credincioșii, s-au îndreptat către izvorul cu apă termală situat în incinta mănăstirii, unde a fost săvârșită rânduiala Aghesmei Mici, conform tradiției păstrate aici, cu sfințenie. După acest moment liturgic, Preasfințitul Paisie a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură despre importanța praznicului și le-a transmis tuturor binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan al Banatului.

„Am simțit bucuria revărsării harului lui Dumnezeu asupra mănăstirii și ne-am bucurat de reîntâlnirea cu preoții și monahii din Protopopiatul Făget, precum și cu credincioșii din această parte a eparhiei. Această mănăstire a înflorit de-a lungul timpului sub îngrijirea ierarhilor, a Patriarhului ctitor Miron Cristea, a Mitropolitului Vasile Lazarescu, a Mitropolitului Nicolae, a Preasfințitului Lucian, dar și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a avut grijă și a contribuit la pictarea bisericii istorice a acestei mănăstiri. Am observat purtarea de grijă a lui Dumnezeu și vedem aceasta în fiecare zi, că Domnul are grijă de toți credincioșii care doresc să primească viață de la Izvorul Vieții, de la Mântuitorul Iisus Hristos”, a precizat Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul.

A fost o zi sfântă, când fiecare suflet ce a poposit la sfânta mănăstire a trăit momente de bucurie și emoție, prin apa ce poartă în sine harul divin. Astfel, cu evlavie și smerenie, toți cei prezenți au preacinstit-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria.

La încheierea sfintei slujbe, comunitatea de credincioși a fost invitată să se bucure de ospitalitatea monahilor și monahiilor prin participarea la o agapă, marcând astfel fraternitatea și unitatea dintre ei. Această mănăstire își serbează hramul principal pe data de 20 iulie, întru cinstirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, moment de aleasă sărbătoare și de  reculegere spirituală pentru întreaga obște monahală și pentru pelerinii veniți să se închine.

Comments are closed.