Slujire arhierească în parohia Jebel

Duminică, 27 noiembrie, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul” din parohia Jebel, de pe raza protopopiatului Deta.

Soborul slujitorilor a fost alcătuit din pr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei, pr. Florin Groza, parohul bisericii, precum şi preoţi şi diaconi de la parohiile învecinate. În cadrul slujbei, Ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Ion Ciprian Ene, numit pe seama parohiei Cebza, din cadrul aceluiaşi protopopiat.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „ Theophoros” al Arhiepiscopiei Timişoarei, care în finalul slujbei a susţinut şi un recital de colinde.

Parohia Jebel curpinde 708 familii cu aproximativ 2000 de credincioşi şi are ca slujitor pe pr. Florin Groza. Slujbele religioase sunt oficiate în biserica istorică, ridicată la 1750.

Din hrisovul pictat în pronaosul bisericii aflăm că aceasta a fost târnosită de către episcopul George Popovici al Timişoarei la 19 septembrie 1752 şi pictată parţial în tehnica „ fresco” de renumitul pictor bănăţean Nedelcu Popovici.

De-alungul anilor, la sfântul lăcaş au fost efectuate o serie de lucrări de renovare, restaurare, şi de pictură, ce au contribuit la redarea armoniei şi frumuseţii de altă dată. Astfel, prin osârdia părintelui paroh din vremea aceea pr. Petru Gărău şi a credincioşilor, biserica a fost resfinţită de către Înalt Preasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la 14 octombrie 1990. În prezent, credincioşii care vizitează biserica parohiei Jebel pot admira „odoarele de mult preţ” ale acesteia, icoanele împărăteşti şi frescele realizate de marele artist bănăţean Nedelcu Popovici, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Comments are closed.