Slujire arhierească în parohia Timişoara-Iosefin

În Duminica a V- a din Post, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei a fost prezent în mijlocul credincioşilor din biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” a parohiei Timişoara-Iosefin. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu pr. Ionel Popescu, parohul bisericii şi în prezenţa a numeroşi credincioşi. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Preasfinţitul Paisie care a tâlcuit învăţăturile Evangheliei de la Marcu 10, 32-45 şi a evidenţiat exemplul de urmat, oferit de viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, tuturor credincioşilor, prin propria vieţuire, prin pocăinţă, prin post, rugăciune şi fapte bune. La finalul slujbei ierarhul a transmis din partea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, binecuvântarea şi purtarea Sa de grijă pentru toţi credincioşii şi slujitorii parohiei timişene. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei Timişoara-Iosefin, condus de prof. Nicolae Şincari.

Comments are closed.