Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, în vinerea dinaintea Floriilor, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, păstrând o veche tradiție, a fost săvârșită Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, moment în care slujitorii altarelor din cuprinsul Protopopiatului Lugoj s-au spovedit și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului.
Înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii, preoții vârstnici i-au spovedit pe cei mai tineri, iar la momentul liturgic rânduit, fiecare slujitor, cu sufletul primenit, a primit Sfintele și Dumnezeieștile Taine ale lui Hristos.
Soborul slujitor a fost alcătuit din următorii preoți: Cristian Cerbu și Ion Last de la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Lugo; Traian Birăescu, de la parohia „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” și preotul garnizoanei Lugoj, Emanuel Gafița.
Această pregătire duhovnicească a preoților lugojeni vine să împlinească cuvintele Fericitului Augustin: „Nu e de ajuns să ne spovedim în fața lui Dumnezeu; se cuvine să ne spovedim, de asemenea, și în fața celor ce au primit de la Dumnezeu puterea de a spovedi.”
La finalul Sfintei Liturghii, toți preoții au fost invitați la Oficiul Protopopesc Lugoj, pentru a discuta despre problemele pastoral-misionare specifice acestei perioade prepascale.
Cu nădejdea că și anul viitor vor reuși să se întâlnească în pace, în această frumoasă tradiție de a fi cu toții în comuniune și bucurie sufletească, părinții slujitori au mulțumit Tatălui ceresc prin cuvintele: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”








