Vistieria bucuriilor – sau despre cum dragostea între frați străbate 1300 km într-o clipită

Sâmbătă, în 27 martie 2021, a avut loc prima întâlnire a copiilor din Parohia Ortodoxă Română Timișoara Fabric-Vest, cu prietenii lor din Italia, de la Milano, din Parohia Ortodoxă Română Milano 1. Ambele parohii împărtășesc același ham, și anume: „Pogorârea Sfântului Duh”. Întâlnirea se înscrie între activitățile ce se derulează în această perioadă, ca urmare a înfrățirii celor două parohii, în contextul  Anului omagial al pastorației românilor din afara României.

Activitatea a implicat copii cu vârste cuprinse între 6-12 ani, care participă în mod obișnuit la activitățile catehetice derulate în cadrul celor două parohii și care, date fiind condițiile actuale, sunt organizate preponderent online. În cadrul acestei întâlniri, copiii din parohia Timișoara Fabric-Vest „Pogorârea Sfântului Duh”, coordonați de către dna. Florina Jinga, și copiii din parohia Ortodoxă Milano 1, „Pogorârea Sfântului Duh”, coordonați de către dna. Laura Hamdan, s-au cunoscut prin intermediul jocului, au povestit despre pasiunilor lor, au schimbat impresii despre aspectele pozitive și cele negative al școlii online, au glumit, au cântat, au interacționat cu bucurie și se gândesc deja la următoarele activități pe care să le desfășoare împreună.

Cele două parohii sunt implicate într-un un proiect comun, intitulat „Vistieria bucuriilor”. Acest proiect a debutat pe data de 28 februrie, când copiii din cele două parohii au organizat mici târguri cu mărțișoare realizate de ei, iar banii strânși astfel au fost folosiți în scopuri caritabile. În perioada imediat următoare, tinerii din cele două parohii vor organiza și ei o întâlnire online, pentru a se cunoaște și a schimba impresii despre teme ce îi preocupă, specifice vârstei lor.

Pentru prima jumătate a acestui an, în cadrul discuțiilor bilaterale coordonate de către Pr. Constantin Jinga și Pr. Teodor Munzer Hamdan, s-a propus organizarea unor activități specifice Postului Mare și care au în vedere Sărbătoarea Învierii Domnului. Între acestea se numără realizarea unor felicitări de Paște, încondeierea ouălor, pregătirea unei scenete – în măsura în care condițiile actuale o vor permite. Nu în ultimul rând, cele două parohii au în vedere posibilitatea organizării unor evenimente comune cu ocazia prăznuirii hramului celor două biserici, „Pogorârea Sfântului Duh”. Cele două comunități își vor transmite online momente de la sărbătoarea Rusaliilor.

Comments are closed.