Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a efectuat duminică o vizită pastorală în Parohia Beregsău Mic, Protopopiatul Timişoara I. Cu acest prilej, Ierarhul a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiaca Liturghie în biserica parohială cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“ şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, de la mai multe parohii din zonă. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul coral „Theoforos” al Arhiepiscopiei Timişoarei, condus de diac. dr. Ion-Alexandru Ardereanu. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a vorbit despre înţelesurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică duminicală, de la Matei 18, 23-35, în care este istorisită Pilda datornicului nemilostiv. În acest sens, Ierarhul a arătat că evanghelia Duminicii a 11-a după Rusalii ne pune înainte o învăţătură esenţială a creştinişmului, cea a iertării, pe care Însuşi Mântuitorul Hristos a împlinit-o în chip desăvârşit pe Crucea Golgotei, iar pilda iubirii Sale nesfârşite şi nemărginite pentru toţi oamenii ne-a învăţat că a iubi înseamnă a ierta.
După Sfânta Liturghie, Pr. Nicolae Lupşescu, parohul bisericii, a mulţumit Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul pentru binecuvântarea şi bucuria adusă credincioşilor din Beregsău Mic, prin slujirea Sfintei Liturghii arhiereşti. Prezenţa ierarhului în mijlocul comunităţii de aici, a reprezentat prima vizită pastorală a Preasfinţiei sale de la numirea preotului Nicolae Lupşeşcu, ca păstor sufletesc al acestei parohii.
Biserica parohiei Beregsău Mic are ca ocrotitori spirituali pe „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“ şi pe „Sfântul Proroc ilie Tesviteanul”. Piatra de temelie a sfântului lăcaş a fost pusă de către Preasfinţitul Paisie Lugojanul în anul 2008, la 21 noiembrie, de praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului. Lucrările de construcţie au durat aproape doi ani, biserica fiind târnosită în anul 2010, prin purtarea de grijă a preotului paroh de la acea vreme, părintele Marian Zaharia. În prezent, sub coordonarea pr. Nicolae Lupşescu, sunt realizate lucrări de pictură la sfântul locaş.