În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei a efectuat o vizită pastorală în parohia Rădmăneşti, protopopiatul Lugoj. Cu acest prilej, ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”. Din soborul de slujitori au făcut parte pr. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului şi pr. Ioan Munteanu, parohul bisericii. La finalul slujbei, Preasfinţia Sa a transmis celor prezenţi şi preotului paroh binecuvântarea şi dragostea părintească a Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, urându-le totodată, sărbători fericite şi binecuvântate de Dumnezeu. Parohia Rădmăneşti cuprinde 18 familii cu 36 de credincioşi, iar filia Spata are 15 credincioşi.