Ziua națională a României, serbată la Timișoara

DSC_2507_1600x1060

La cea de-a 97-a aniversare de la constituirea României Mari, în capitala Banatului s-au desfăşurat o serie de manifestări cultural-religioase la care au participat oficialităţi ale oraşului, reprezentanţi ai administraţiei publice naţionale, judeţene şi locale, veterani de război, reprezentanţi ai mai multor garnizoane militare, organizaţii politice şi apolitice, dar şi numeroşi timişoreni. În mijlocul acestora a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și MItropolitul Banatului.

zn

Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României au debutat la Timişoara anul acesta de la ora 10:00 în faţa Monumentului Ostașului Român din Parcul Central. În deschiderea programului, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi de la Catedrala mitropolitană, a oficiat o slujbă de pomenire pentru eroii neamului căzuți pe câmpurile de luptă pentru unitatea țării și apărarea neamului și a credinței strămoșești.

Manifestarea a cuprins alocuţiuni din partea oficialităţilor prezente, depuneri de coronae, precum şi tradiţionala paradă militară, la care au participat toate elementele sistemului naţional de apărare, mai precis Ministerul Apărării Naţionale prin Brigada 18 Infanterie Banat, Jandarmeria, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Român de Informaţii şi Poliţie. Totodată, pe întreg cuprinsul programului, publicul timișorean a putut vizita expoziția de tehică militară organizată pe artera principal a Parcului Central.

În final, artiști populari de la Centrul de cultură și artă al Județului Timiș au susținut un concert cu imne și cântece patriotice.

DSC_2507_1600x1060 DSC_2510_1600x1060 DSC_2513_1600x1060 DSC_2514_1600x1060 DSC_2518_1600x1060 DSC_2520_1600x1060 DSC_2521_1600x1060 DSC_2522_1600x1060 DSC_2525_1600x1060 DSC_2529_1600x1060 DSC_2530_1600x1060 DSC_2538_1600x1060 DSC_2542_1600x1060 DSC_2546_1600x1060 DSC_2547_1600x1060 DSC_2550_1600x1060 DSC_2552_1600x1060 DSC_2555_1600x1060 DSC_2556_1600x1060 DSC_2560_1600x1060 DSC_2563_1600x1060 DSC_2566_1600x1060 DSC_2567_1600x1060 DSC_2568_1600x1060 DSC_2570_1600x1060 DSC_2576_1600x1060 DSC_2578_1600x1060 DSC_2585_1600x1060 DSC_2586_1600x1060 DSC_2593_1600x1060 DSC_2598_1600x1060 DSC_2599_1600x1060 DSC_2612_1600x1060 DSC_2614_1600x1060 DSC_2622_1600x1060 DSC_2623_1600x1060 DSC_2624_1600x1060 DSC_2626_1600x1060 DSC_2633_1600x1060 DSC_2634_1600x1060 DSC_2637_1600x1060 DSC_2638_1600x1060 DSC_2639_1600x1060 DSC_2641_1600x1060 DSC_2645_1600x1060 DSC_2653_1600x1060 DSC_2660_1600x1060 DSC_2662_1600x1060 DSC_2666_1600x1060 DSC_2674_1600x1060 DSC_2677_1600x1060

Comments are closed.