Un nou an universitar la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie

Astăzi 4 octombrie 2010 a avut loc deschiderea noului an universitar la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

Ceremonia de deschidere s-a desfăşurat în sala festivă a Mitropoliei Banatului începând cu orele 12,00 după slujba de Te Deum oficiată de părinţii profesori ai Facultăţii de Teologie. În prezenţa Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a cadrelor didactice coordonate de d-na Prof. Univ. Dr. Otilia Hedeşan, decanul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, şi a unui numeros număr de studenţi s-au rostit alocutiuni de bun venit pentru cei din anul I, s-a prezentat personalul didactic pe fiecare disciplină, s-au distribuit carnetele de student și s-au transmis cuvinte de atenționare pentru cei din anii mari de a fi perseverenți în rugăciune pentru că vor fi exemple pentru cei din jurul lor.

Preasfinţia Sa Paisie Lugojanul în cuvântul festiv rostit cu acest prilej s-a adresat în special tinerilor studenţi din anul I, pe care i-a indemnat să participe activ la viaţa liturgică a instituţie de învăţămînt teologic, iar cunoştinţele teoretice dobândite de-a lungul facultăţii să capete chip văzut în activitatea lor ca viitori slujitori ai altarului.

Leave a Reply