Întâlnire de lucru APOR- Timiș
Sala de festivități a Centrului eparhial din Timișoara a găzduit marți, 24 noiembrie, ședința de lucru a membrilor Asociației Părinți pentru Ora de Religie (APOR), filiala Timișoara. În mijlocul părinților timișoreni a fost prezent în calitate de inviat și dl. Ioan Șolea, președintele filialei APOR…
Au debutat conferințele preoțești de toamnă în Arhiepiscopia Timișoarei
În Arhiepiscopia Timişoarei au debutat miercuri, 25 noiembrie, conferinţele preoţeşti de toamnă, cu întâlnirea clericilor din protopopiatele, Timișoara I, Timişoara II, Deta și Sânnicolau Mare. Evenimentul a avut loc în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și…
Concursul judeţean de cultură religioasă „Bucuria Naşterii Domnului în suflet de copil”, ediţia a III-a
Arhiepiscopia Timişoarei, prin proiectul „Creaţia şi înnoire prin Tradiţie”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi cu Primăria Municipiului Timişoara a organizat concursul judeţean de cultură religioasă „Bucuria Naşterii Domnului în suflet de copil”. Acest concurs, ajuns la…
Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Giroc
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a vizitat duminică, 22 noiembrie, Parohia Giroc de pe raza Protopopiatului Timișoara I. Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat aici de către un numeros sobor de credincioși și preoți, condus de părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, precum și de…
Vizită chiriarhală la Sânnicolau Mare
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a poposit sâmbăta aceasta, la sărbătoarea„Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, în mijlocul credincioșilor din Sânnicolau Mare. Mitropolitul Banatului a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”,…
- 23 Nov 2015
- 1,325 vizualizari
Concursul „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” – faza zonală
În data de 18 noiembrie 2015, s-a desfășurat o nouă ediție a concursului “Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” în comuna Comloșu Mare, etapa zonală a concursului, care are ca scop apropierea copiilor de Biserică și de tot ceea ce reprezintă aceasta.
- 18 Nov 2015
- 1,016 vizualizari
Ceremonie de sfințire a Cantinei sociale din Parohia Timișoara-Iosefin
Astăzi, la Parohia ortodoxă română Timişoara Iosefin a avut loc, în prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale, Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și a Preasfințitului Părinte Daniil, Episcopul “Daciei Felix”, ceremonia de…
Simpozion aniversar dedicat învățământului teologic timișorean
Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Timișoara a găzduit astăzi simpozionul internațional de Teologie cu titlul “Două decenii de învățământ teologic, la Timișoara”. Evenimentul a fost dedicat împlinirii a 20 de ani de la înființarea Departamentului de Teologie din cadrul Facultății de Litere,…
Ziua Bibliei la Recaș
Clasele pregătitoare și gimnaziale ale Liceului Teoretic Recaș, alături de doamnele profesoare de religie Otiman Alina și Paven Ana au sărbătorit ziua de 13 noiembrie, Ziua Bibliei,
















































