Parohie nouă la Făget
Începând cu luna august 2010 credincioşii oraşului Făget – judeţul Timiş beneficiază de două parohii ortodoxe. Prima parohie este pe lângă vechea biserică „Adormirea Maicii Domnului” (1889), cuprinzând cartierul Partea românească, situat în dreapta râului Bega, având casă parohială şi cimitir…
Ajutor pentru sinistraţi
Urmare apelului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe parcursul lunii iulie a.c. s-a derulat şi în cuprinsul eparhiei noastre o acţiune de întrajutorare a celor care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor în diferite zone ale ţării. Rezultatul donaţiei credincioşilor şi clericilor s-a…
Congresul Naţional „Hristos împărtăşit copiilor”
În perioada 1-3 septembrie a.c., cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi la iniţiativa Biroului de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului Teologic-Educaţional al Patriarhiei se va desfăşura la Palatul Patriarhiei Al treilea Congres Naţional „Hristos împărtăşit…
Cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, în perioada 30 august – 10 septembrie a.c. se vor desfăşura la Timişoara cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie în Mitropolia Banatului. Cursurile vor debuta luni, 30 august, cu slujba de Te Deum, oficiată…
Anunț achiziție servicii presă/publicitate
Anunț achiziție servicii presă/publicitate

Anunț achiziție servicii juridice
Anunț achiziție servicii juridice

Anunț achiziție servicii financiare
Anunț achiziție servicii financiare

Post vacant de preot
Conform hotărârii Consiliului eparhial din 29 iulie a.c., pentru ocuparea prin concurs a postului vacant de preot la parohia Timişoara Fabric Vest candidaţii, care întrunesc condiţiile statutare şi regulamentare, vor depune cererile şi dosarele până la data de 27 august 2010.
















































