Cursuri pentru obținerea gradelor profesionale în preoție
Miercuri, 30 august, în Mitropolia Banatului a început o nouă sesiune de cursuri pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie (definitivat şi gradul II). Evenimentul a debutat în Paraclisul mitropolitan „Învierea Domnului” din incinta Reședinței mitropolitane, cu Slujba Acatistului Domnului…
Hramul Mănăstirii Timișeni
Cu prilejul sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Timișeni, una dintre cele mai reprezentative vetre monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei, a îmbrăcat haine de sărbătoare, deschizându-și larg porțile, pentru a-i primi pe toți pelerinii care au vrut să înalțe…
Zi de sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Banloc
Duminica a 12-a după Rusalii a fost pentru credincioșii Parohiei Banloc, Protopopiatul Deta, o zi de bucurie duhovnicească, întrucât în mijlocul lor a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Înaltpreasfinția Sa a asistat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată în…
Hramul bisericii monument-istoric din Lugoj
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, s-a aflat, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în urbea de pe Timiș, în mijlocul credincioșilor lugojeni. Este al 250-lea an de când biserica monument-istoric din Lugoj, închinată Maicii Domnului, îmbracă…
Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană
Credincioșii timișoreni au participat în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, la Slujba Vecerniei unită cu Litia, ofiată în Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Potrivit tipicului bisericesc, la…
Bucurii duhovnicești pentru credincioșii din Parohia Teremia Mare
Credincioșii Parohiei Teremia Mare, din cadrul Protopopiatului Sânnicolau Mare, au avut, în Duminica a 10-a după Rusalii, bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, care a participat, în capela cu hramul „Pogorârea…
Simpozion Național de Teologie
În zilele de 21-22 octombrie a.c., Mitropolia Banatului, în colaborare cu Facultatea de Teologie din Timişoara, organizează simpozionul naţional intitulat MARTIRI ŞI MĂRTURISITORI AI DREPTEI CREDINȚE ÎN TIMPUL REGIMULUI COMUNIST. 70 DE ANI DE LA REÎNFIINŢAREA MITROPOLIEI BANATULUI. Propunerile de…


















































