Timișorenii au serbat Ziua Națională a României
Mii de timișoreni au participat la manifestările religios-militare ce au avut loc în capitala Banatului, cu prilejul Zilei Naționale a României. La acestea au participat oficialităţi ale oraşului, reprezentanţi ai administraţiei publice naţionale, judeţene şi locale, veterani de război,…
Expoziția de fotografie ,,Lemnul de dincolo de cer” la Timișoara
Invitație
Evenimentul “Spiritualitate ortodoxă românească” la Universitatea de Vest din Timișoara
Astăzi, 27 noiembrie în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Timișoara, Bd. Vasile Pârvan, nr. 4 a avut loc evenimentul “Spiritualitate ortodoxă românească”, organizat de Asociația Părinți pentru Ora de Religie filiala Timiș (APOR) în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș.…
„Săptămâna duhovnicească”, în Filia Ghizela
Conform unei frumoase și imperioase tradiții creștine din părțile Banatului, timp de șapte zile, în Filia Ghizela, Parohia Hisiaș, Protopopiatul Lugoj, s-au desfășurat mai multe manifestări liturgice și culturale, consecrate săptămânii duhovnicești. Tradiționalul eveniment, organizat din 2002, în…
Cateheza „Arta icoanei pe sticlă, de la meșteșug la mărturisire”, la Parohia Timișoara-Blașcovici
Cu prilejul Anului Omagial al Sfintelor icoane și al pictorilor bisericești, Parohia Timișoara-Blașcovici, din cadrul Protopopiatului Timișoara I, a organizat, de curând, un eveniment catehetic dedicat sfintelor icoane, intitulat „Arta icoanei pe sticlă, de la meșteșug la mărturisire”. …
Etapa locală a Concursului judeţean de cultură religioasă „Bucuria Naşterii Domnului în suflet de copil”, ediţia a V-a
Prima Duminică a Postului Nașterii Domnului Iisus Hristos la catedrala mitropolitană
Astăzi, în Prima Duminică a Postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la catedrala mitropolitană din orașul de pe Bega, alături de preoții și diaconii…
Slujba de înmormântare a părintelui lect. Dr. Vasile Itineanț
Astăzi, 16 noimbrie, la parohia Timișoara Calea Martirilor a avut loc slujba de prohodire a părintelui lect. dr. Vasile Itineanț de la Facultatea de Teologie din Timișoara, mutat la Domnul la vârsta de 61 de ani. Un ultim omagiu a fost adus și de Părintele Mitropolit Ioan, care în seara zilei…


















































