Duminica Ortodoxiei

Duminică 13 martie, în Duminica Ortodoxiei, în toate bisericile parohiale şi mănăstireşti din eparhie s-a dat citire pastoralei Sfântului Sinod cu privire la colecta pentru Fondul Central Misionar pe anul 2011.

La catedrala mitropolitană Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Episcop-vicar Paisie Lugojanul împreună cu mai mulţi preoţi şi diaconi, în prezenţa foarte multor credincioşi. La vremea rânduită a fost hirotonit întru diacon teologul Vasile Balogh. La momentul predicii, P.On. Părinte consilier Valentin Boancheş a dat citire pastoralei Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei. Foarte mulţi credincioşi şi credincioase au primit apoi Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. După rugăciunea amvonului s-a oficiat slujba specială din Duminica Ortodoxiei, prevăzută în Molitfelnic.
La finele slujbei, Preasfinţitul Episcop-vicar Paisie Lugojanul a transmis tuturor binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae şi a făcut bune urări celor prezenţi, îndemnându-i să trăiască după dreptarul Bisericii.

Leave a Reply