Slujire arhierească în Parohia Ictar-Budinț
Simpozionul Internațional de Teologie – „Maica Domnului ocrotitoarea creștinilor”
Conferință pastoral-misionară a preoților din protopopiatele Timișoarei, dedicată Anului comemorativ

Seria conferințelor pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Timișoarei a început Luni, 4 noiembrie, cu întrunirea preoților din cadrul celor două protopopiate din capitala Banatului. Întâlnirea a debutat în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Timișoara-Iosefin cu slujba…
Festivalul coral „Trifu Șepețian”, în Parohia Chizătău
Simpozionul internațional „Polis & Paideia”, la Timișoara
Slujba de binecuvântare pentru începutul lucrărilor de reabilitare a fațadei Operei Naționale Timișoara
Evenimente la Facultatea de Teologie din Timişoara
Ziua Armatei Române, sărbătorită la Lugoj

Și anul acesta, în orașul de pe malurile Timișului, a fost marcată Vineri, 25 octombrie, Ziua Armatei. Sute de lugojeni, oficialităţi, conducători de instituţii şi militari au comemorat soldaţii români căzuţi pe câmpurile de luptă. Manifestarea a debutat cu întâmpinarea oficialităţilor, după care a…
Sf. Mare Mucenic Dimitrie, cinstit în Parohia Timișoara-Cetate

De sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent la hramul bisericii Parohiei Timișoara Cetate, unde a participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți, condus de părintele paroh Marcel Vlaicu.…





















































