Slujbă de pomenire pentru Mitropolitul Nicolae Corneanu
Pomenirea Mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului în orașul Timișoara
Conferința internațională SoCareNet, la Timișoara
În zilele de 25-27 septembrie s-a desfășurat la Timișoara Conferința internațională SoCareNet aflată la ediția XX, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș în cadrul progamului Agenda Culturală 2019. Tema propusă pentru anul acesta este – Planificarea financiară – Dezvoltarea serviciilor…
Simpozionul comemorativ „Mitropolitul Nicolae Corneanu – Trepte spre veșnicie”
Adunarea Generală a Federației Filantropia, la Timișoara
Miercuri, 25 septembrie a avut loc la sediul Centrului eparhial din Timișoara Adunarea Generală a membrilor Federației Filantropia. În cadrul ședinței au fost analizate proiectele în desfășurare, au fost făcute propuneri care să îmbunătățească demersurile pe care fundația le are în plan social,…
Sfântul Iosif cel Nou, prăznuit în Mănăstirea sa
Hramul istoric al Mănăstirii Partoș
Praznic în cetatea Timișoarei
În ziua sărbătoririi Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, Dumnezeisca Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi, format din Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și…
























































